Sari la conținutul principal

FAQs

De ce calificări și experiență am nevoie?

Question categories:

Calificările educaționale și experiența profesională necesare variază în funcție de rol și profil și sunt definite în fiecare anunț de concurs (pentru recrutarea de funcționari titulari) sau cerere de exprimare a interesului (pentru recrutarea de angajați contractuali).

Reguli importante:

  • Toate condițiile de eligibilitate trebuie să fie îndeplinite până la termenul-limită de depunere a candidaturilor, cu excepția cazului în care se prevede altfel în anunț.
  • Se ia în considerare numai experiența dobândită după obținerea diplomei cerute
  • Comisia de evaluare ia decizia finală privind eligibilitatea, pe baza documentelor justificative. Decizia sa se va reflecta în contul dumneavoastră de candidat.

Calificările educaționale

Cerințele educaționale minime variază în funcție de categoria de personal:

Pentru funcționarii titulari:

  • Ca asistent: învățământ post-secundar sau secundar și experiența profesională corespunzătoare.
  • Ca administrator:  cel puțin trei ani de studii universitare absolvite.

Pentru angajații contractuali:

  • Grupa de funcții I: învățământ obligatoriu.
  • Grupele de funcții II și III: învățământ post-secundar sau secundar și experiența profesională corespunzătoare.
  • Grupa de funcții IV: cel puțin trei ani de studii universitare absolvite.

Experiență profesională

Unele posturi necesită experiență profesională relevantă.
Pentru ca experiența dumneavoastră să fie luată în calcul, trebuie să fie vorba despre muncă reală, remunerată, efectuată fie ca angajat, fie ca furnizor de servicii și relevantă pentru atribuțiile descrise în fiecare anunț de concurs (pentru recrutarea de funcționari titulari) sau cerere de exprimare a interesului (pentru recrutarea de angajați contractuali).

Tipuri de experiență profesională acceptată

  • Muncă remunerată: orice tip de activitate profesională (ca angajat, lucrător independent, liber-profesionist, funcționar public etc.).
  • Muncă voluntară: numai dacă este compensată într-un fel sau altul și dacă este comparabilă cu munca cu normă întreagă.
  • Stagii: numai dacă sunt plătite.
  • Serviciu militar: se ia în calcul durata obligatorie din țara dumneavoastră.
  • Concediu de maternitate/paternitate/adopție: numai dacă este luat în timpul unui contract de muncă activ.
  • Doctorat: se iau în calcul până la 3 ani de experiență, dacă este finalizat cu succes.
  • Muncă cu fracțiune de normă: se calculează pro rata (ex. 6 luni lucrate la 50 % = 3 luni de experiență).