Sari la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene

Cum să completați formularul de candidatură

how to apply

Înainte de a vă înscrie la un concurs:

PASUL 1Conectați-vă la Portalul candidaților utilizând contul dumneavoastră EU Login. Dacă nu aveți un astfel de cont, va trebui să vă creați unul.  

 

PASUL 2 – Actualizați-vă profilul de pe portal

  1. Accesați „Contul dvs.”– > „Profilul dvs.”
  2. Verificați dacă datele dumneavoastră personale sunt corecte. Dacă nu,
  • Pentru candidații interni: solicitați actualizarea datelor contactând serviciul de resurse umane
  • Pentru candidații externi: solicitați actualizarea datelor făcând clic pe „Cerere de actualizare a datelor cu caracter personal”
  1. Dacă este necesar, modificați-vă datele de contact făcând clic pe câmpul respectiv și salvând informațiile actualizate
  2. Selectați-vă preferințele de utilizator
  3. Completați rubrica privind cetățeniile pe care le dețineți: adăugați cel puțin o cetățenie a unei țări din UE
  • Faceți clic pe „Adăugați cetățenii”
  • Alegeți din meniul derulant
  • Datele de început și de sfârșit sunt opționale
  • Faceți clic pe „Salvați”
  • Faceți clic pe Înapoi
  1. Selectați-vă preferințele pentru candidaturi
  2. Faceți clic pe „Salvați”

 

PASUL 3Creați-vă CV-ul

Nu trebuie să vă completați CV-ul decât o singură dată. Acesta va fi salvat în profilul dumneavoastră de pe Portalul candidaților și va putea fi actualizat sau reutilizat pentru candidaturile viitoare. Vă puteți completa CV-ul în oricare din cele 24 de limbi oficiale ale UE. Dacă vă depuneți candidatura pentru prima dată prin intermediul Portalului candidaților, completați CV-ul cu atenție.

  • Deschideți secțiunea „Contul dvs.” → „CV-ul dvs.” și completați-vă experiența profesională, studiile și abilitățile lingvistice.
    • Dacă lucrați deja pentru o instituție sau un organism al UE, puteți deschide SYSPER pentru a copia și a lipi experiența în CV.
  • Încărcați o copie a unui document de identitate valabil.
  • Puteți adăuga linkuri către pagini web în diferite secțiuni ale CV-ului. Faceți clic pe simbolul „lacăt” pentru a-l deschide, introduceți linkul și apoi faceți din nou clic pe lacăt.
  • Faceți clic pe butonul „Salvați” de la sfârșitul formularului de fiecare dată când adăugați o nouă intrare în CV.

Vă puteți actualiza CV-ul în orice moment. Asigurați-vă că este la zi când vă depuneți candidatura. Dacă vă modificați CV-ul după ce vă depuneți candidatura, trebuie să îl retrimiteți înainte de termenul-limită, astfel încât noua versiune să fie asociată candidaturii.
 

Experiență profesională

Faceți clic pe „Adăugați experiență profesională” pentru a introduce:

  • Datele de început și de sfârșit ale contractului de muncă
  • Datele angajatorului
  • Locația
  • Descrierea sarcinilor și responsabilităților dumneavoastră

Informații privind experiența profesională care trebuie furnizate Informații privind experiența profesională care trebuie furnizate

 

Educație și formare

Adăugați detalii despre educația și formarea dumneavoastră, cum ar fi:

  • Titlul diplomei/calificării dvs.
  • Denumirea instituției/organizației emitente
  • Adresa instituției
  • Nivelul de calificare obținut

 
Abilități lingvistice

Adăugați-vă abilitățile lingvistice și indicați nivelul la:

  • Exprimare orală
  • Exprimare scrisă
  • Citire

Puteți adăuga mai multe limbi. Includeți întotdeauna limba maternă.
 

PASUL 4 – Faceți clic pe „Înscrieți-vă la un concurs”   
  

 
PASUL 5 – Completați formularul de candidatură

Lista câmpurilor care mai trebuie completate este disponibilă în partea de jos a paginilor cu CV-ul/candidatura dumneavoastră („Informații solicitate”).

Puteți salva candidatura ca proiect, pentru a o completa și trimite mai târziu. 

Formularele de candidatură care nu sunt trimise înainte de termenul-limită nu vor fi acceptate. Dacă întâmpinați dificultăți la completarea sau depunerea candidaturii, trebuie să contactați EPSO cu mult timp înainte de termenul-limită pentru depunerea candidaturilor.

Eligibilitate 

 

Declarați că îndepliniți condițiile de eligibilitate generale și specifice indicate în anunțul de concurs înainte de termenul-limită pentru depunerea candidaturilor.    

Candidații care nu îndeplinesc toate cerințele de eligibilitate până la termenul-limită de depunere a candidaturilor nu ar trebui să își depună candidatura.

 

 Informații furnizate

Selectați limbile în care doriți să susțineți testele (limba 1, limba 2 etc.), după cum se precizează în secțiunea „Limbile utilizate în acest concurs” din anunțul de concurs. Aceste limbi nu mai pot fi modificate după expirarea termenului de depunere a candidaturilor.   
Puteți completa formularul de candidatură în oricare din cele 24 de limbi oficiale ale UE.   
       

Dacă este cazul, solicitați adaptări rezonabile pentru persoane cu handicap sau cu o anumită afecțiune medicală și urmați instrucțiunile relevante din formularul de candidatură. Puteți găsi detalii pe această temă pe paginile web dedicate.

     Adaptări speciale

 

Motivație și atuuri

Informațiile din secțiunea „Motivație și atuuri” nu sunt utilizate în scopul evaluării în cursul procedurii de selecție, dar trebuie să le redactați ținând seama de faptul că acestea vor fi transmise serviciilor de recrutare dacă veți figura pe lista de rezervă. 

 
Declarație

Înainte de a trimite formularul de candidatură, trebuie să declarați că informațiile furnizate sunt complete și corecte.

Candidații care doresc să fie recrutați de către instituțiile și organizațiile UE trebuie să facă dovada celui mai înalt grad de integritate, în conformitate cu articolul 27 primul paragraf și cu articolul 28 litera (c) din Statutul funcționarilor. 

În caz de fraudă sau de tentativă de fraudă, EPSO poate decide să declare un candidat neeligibil pentru viitoarele concursuri pentru o perioadă limitată de timp.

 

PASUL 6 – Încărcați-vă documentele justificative

  • Încărcați documentele care susțin informațiile furnizate în formularul de candidatură (ex. dovezi ale studiilor și ale experienței profesionale) până la termenul-limită indicat în anunțul de concurs.
  • Fiecare intrare din secțiunile „Experiență profesională” și „Educație și formare” trebuie să includă cel puțin un document justificativ atașat cu ajutorului simbolului agrafei din colțul din dreapta sus. Intrările neînsoțite de documente justificative nu vor fi luate în considerare.
  • De obicei nu se cer documente justificative pentru abilitățile lingvistice. Citiți atent anunțul de concurs pentru a vedea dacă nu se aplică vreo excepție (ex. pentru profilurile lingvistice).
  • Dacă vă încărcați documentele înainte de depunerea candidaturii și înainte de termenul-limită de depunere a candidaturilor, trebuie să le încărcați în secțiunea relevantă din CV (la rubricile „Educație și formare” și „Experiență profesională”).
  • Dacă vă încărcați documentele după depunerea candidaturii și după termenul-limită de depunere a candidaturilor, trebuie să le încărcați nu în CV, ci în secțiunea relevantă din formularul de candidatură (la rubricile „Educație și formare” și „Experiență profesională”).

 

CUM SĂ VĂ MODIFICAȚI FORMULARUL DE CANDIDATURĂ

În secțiunea „Candidaturile dvs.”, aveți întotdeauna acces la candidaturile depuse și la cele aflate în stadiul de proiect. Le puteți șterge sau modifica oricând înainte de termenul-limită pentru depunerea candidaturilor.

Dacă modificați un formular de candidatură după ce l-ați depus, nu uitați să faceți din nou clic pe „Trimiteți”. În caz contrar, formularul va rămâne în stadiul de proiect și nu va fi luat în considerare.

După termenul-limită pentru depunerea candidaturilor, vă puteți retrage candidatura prin formularul „Solicitați ștergerea sau retragerea” din secțiunea „Contactați-ne” a contului. 

 

Candidaturile dvs.

Candidaturile pot avea unul din următoarele statusuri:

PROIECT – candidatură nedepusă încă (proiectele de candidatură sunt șterse după termenul-limită).

ANULATĂ MODIFICATĂ – ați modificat candidatura inițială, ceea ce creează automat o nouă candidatură. Candidatura anterioară devine „anulată modificată”.

VALIDATĂ – candidatură depusă.

ÎN CURS – după termenul-limită de depunere a candidaturilor, candidatura depusă trece în stadiul „ÎN CURS”.  

ANULATĂ – candidatură pe care ați anulat-o. 

NEVALIDĂ – candidatura nu este valabilă și nu poate fi luată în considerare.

DESCALIFICATĂ – candidatura poate fi descalificată în conformitate cu anunțul de concurs.