Sari la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene

Nikos Z., auditor

„Am început să lucrez la Curtea de Conturi Europeană în 2006. Munca mea de auditor vizează politica de coeziune. De asemenea, particip la redactarea raportului anual privind performanța, care oferă o evaluare globală a valorii adăugate a programelor UE.

Printre sarcinile mele se numără planificarea auditurilor, evaluarea dovezilor, examinarea a numeroase tipuri de documente, elaborarea de rapoarte, precum și efectuarea de vizite pe teren, la autorități și la beneficiari din statele membre. Principala noastră limbă de lucru este engleza, dar vorbim și alte câteva limbi. În activitatea mea este esențial să comunici bine și să ai aptitudini de organizare.

Am studiat ingineria și apoi administrația publică. De asemenea, am obținut calificarea de auditor intern certificat în cadrul Institutului Auditorilor Interni. Apoi am absolvit un master în managementul auditului și consultanță. Înainte de a mă angaja la Curtea de Conturi Europeană, am lucrat ca manager de proiect și ca auditor intern în cadrul unor organizații industriale.”

Auditor, Curtea de Conturi Europeană

stama

Stamatios A., auditor

Lucrez ca auditor în cadrul Comisiei Europene – un rol interesant, care îmi aduce satisfacții profesionale. Obiectivul nostru principal este de a garanta că banii contribuabililor din UE sunt utilizați corect și legal. De asemenea, mă asigur că sistemele funcționează în mod corespunzător și că normele sunt respectate.

Una dintre cele mai interesante părți ale activității mele este interacțiunea cu beneficiarii fondurilor UE din toate țările UE (și chiar din afara acesteia), prin controale la fața locului, la sediile lor. Colaborarea cu colegi din toate departamentele Comisiei Europene este la fel de fascinantă, deoarece ne oferă nouă, auditorilor, o imagine de ansamblu asupra operațiunilor Comisiei Europene.