FAQs
Am constatat o problemă într-o întrebare sau în conținutul testului. Ce pot face?
Pentru procedurile de selecție a angajaților contractuali
Dacă aveți motive serioase de îngrijorare cu privire la conținutul unei întrebări dintr-un test-grilă din cadrul unei proceduri de selecție a angajaților contractuali, contactați-ne în termen de o (1) zi calendaristică (adică până la sfârșitul zilei de după ziua de testare).
Trebuie să descrieți clar situația și să precizați numărul dumneavoastră de candidat, așa cum prevede cererea de exprimare a interesului.
Dacă se dovedește că un element nu respectă criteriile de calitate ale EPSO, se vor aplica următoarele măsuri corective:
- elementul va fi corectat sau scos din baza de date;
- s-ar putea lua măsuri corective dacă EPSO constată că un candidat a fost afectat negativ. În astfel de cazuri, EPSO îi va acorda candidatului respectiv un punct suplimentar pentru fiecare întrebare anulată (cu un total de maximum un punct pe întrebare).
Nu se vor aplica măsuri corective pentru candidații ale căror rezultate la teste nu pot fi afectate de rezultatul reclamației – fie pentru că au obținut deja punctajul de trecere, fie pentru că nu l-ar obține oricum, chiar dacă reclamația pentru întrebarea în cauză le-ar fi acceptată.
Nu vor fi luate în considerare reclamațiile primite după termenul-limită sau cele care nu descriu clar întrebările contestate și/sau erorile presupuse. De asemenea, nu vor fi luate în considerare reclamațiile vizând exclusiv traducerea întrebărilor sau a conținutului, dacă nu oferiți explicații suplimentare.
Concursuri generale pentru recrutarea funcționarilor titulari
Dacă aveți îndoieli serioase cu privire la conținutul unui test (test scris sau test-grilă în domeniul concursului), vă rugăm să ne contactați prin intermediul formularului de contact din contul dumneavoastră de pe Portalul candidaților, în termen de 3 zile calendaristice de la data testului.
Trebuie să descrieți clar întrebarea sau partea din test vizată și natura presupusei erori și să precizați numărul dumneavoastră de candidat (a se vedea anexa relevantă la anunțul de concurs).
Dacă se dovedește că partea din test respectivă nu respectă criteriile de calitate ale EPSO, se pot aplica măsuri corective. Veți primi răspunsul la reclamație cu puțin timp înainte de publicarea rezultatelor testului în contul dumneavoastră de candidat.