Sari la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene

Operațiuni de securitate, inclusiv securitatea regională

Pentru profilul „Operațiuni de securitate”, inclusiv „Securitate regională”, puteți fi recrutat ca agent contractual în grupa de funcții III sau IV, cu atribuții foarte diverse. De exemplu:
 

În GFIII, vi se poate solicita să contribuiți la elaborarea și dezvoltarea politicilor de securitate și a orientărilor necesare pentru punerea lor în aplicare; să pregătiți și să facilitați procesul decizional (managerial și/sau operațional) în domeniul de competență al departamentului în care veți lucra; să administrați și să coordonați proiecte specifice.

În GFIV, vi se poate solicita să contribuiți la intervenții de urgență în situații care ar putea pune în pericol securitatea unor persoane, active sau informații; să colectați, să organizați și să analizați informații folosind surse deschise, baze de date și alte instrumente informatice; să efectuați evaluări ale amenințărilor și analize ale riscurilor în domeniul securității, inclusiv să elaborați recomandări și să puneți în aplicare măsuri de securitate.

Faceți clic pe butonul de mai jos pentru a obține mai multe informații.

Înscrieți-vă la procedura de selecție – Profilul „Operațiuni de securitate”, inclusiv „Securitate regională”